Obiective turistice în comuna Viperești

Trasee turistice :

Viperesti – Valea Buzaului/raul Buzau – Dl. Bradului (662m alt), Ciolanu – Blocuri de calcar – fosile de corali-jurasic, „Sarea lui Buzau” rezervatie geologica – izvoare si eflorescente saline.

Viperesti -sat Muscel – Subcarpatii Buzaului – Deal Ursoaia (726m alt) – Biserica din lemn „Sf. Dumitru” 1666 – Manastirea „Carnu”

Obiective turistice pe raza comunei Viperești

BISERICA „SF. ARHANGHELI

Biserica „Sfintii  Arhangheli”  din Tronari a fost construită, în anul 1845, de Radu Popescu , Dimitrie Tiu si Oprea Tiu. Ulterior, lăcașul de cult a fost zugrăvit în anul 1861 de protopopul Neagoe Sachelar.Este o biserica calda si primitoare,inconjurata de copaci,un loc perfect pentru reculegere spirituala.

BISERICA „SFINTII ÎMPĂRAŢI” DIN URSOAIA

Biserica „Sfintii Împăraţi”  din satul Ursoaia  a fost ctitorită de monahul Teodosie, fost căpitan Tudor Popescu, între anii 1783-1792.Biserica este o oaza de pace ,amintindu-ti ca fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat.

BISERICA ''ADORMIREA MAICII DOMNULUI'' DIN RUSAVĂŢ

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Rusavăţ a fost ctitorită  de Grigore Rusaveteanu, în perioada 1847-1849 şi zugrăvită de fiii săi în anul 1865.

MONUMENTUL EROILOR DIN PRIMUL ŞI CEL DE - AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Monumentul Eroilor din Primul şi cel de – al Doilea Război Mondial din comuna Vipereşti  este situat în curtea primăriei, într-un spaţiu propriu fiind alcătuit dintr-un obelisc surmontat de o cruce. Aceasta, probabil, a înlocuit o acvilă cu aripile desfăcute dispărută în anii ’50 – ’60. Pe obelisc este înscris “Campania 1916 – 1919” şi pe trei laturi sunt înscrise numele a 90 militari din regimentele 7, 8, 48, 58 infanterie, 2, 3, 5 vânători, 5 roşiori, 7 artilerie şi 3 şi 8 obuziere. La baza soclului, în faţă, este scris textul: „Eroii din 1944-1945”, şi urmează numele a 5 militari. Monumentul, din păcate, în dorinţa de a fi mai bine îngrijit, a fost vopsit cu alb, iar ornamentele cu negru şi auriu..

Există și puncte de interes turistic realizate prin munca și priceperea oamenilor cum ar fi:  Fântâna Hoților din pădurea satului Tronari, locul unde se întâlneau haiducii în trecut;Biserica din lemn din satul Viperești;Cantonul de vânătoare Viperești.

Personalităti 

Ştefan Bârsănescu 

Ştefan Bârsănescu (1895 – 1984) – personalitate emblematică a pedagogiei româneşti, născut la Viperești. Academician, membru corespondent al Academiei Române, pedagog si eseist. Ştefan Bârsănescu a urmat studii seminariale la Buzău şi studii universitare la Iaşi, obţinând licenţa în drept, în 1919 şi apoi în filosofie, în 1921. A studiat ulterior în Germania, obţinând titlul de doctor cu teza “Emil Boutroux, viaţa, opera şi filozofia sa”.

Cariera didactică a pedagogului ieşean cuprinde perioade de activitate ca asistent la Catedra de Psihologie a Universităţii din Iaşi, apoi ca director al Şcolii Normale de băieţi “Vasile Lupu” din Iaşi. Din 1933, devine profesor la Catedra de Pedagogie a Universităţii din Iaşi.

Lucrările ştiinţifice ale lui Ştefan Bârsănescu acoperă tematici fundamentale în ştiinţele educaţiei – pedagogie generală, istoria pedagogiei, pedagogia culturii, epistemologie pedagogică („Pedagogia pentru scolile normale” – 1932, „Didactica” – 1935, “Unitatea pedagogiei contemporane ca ştiinţă” – 1936, “Politica culturii în România contemporană” – 1937, „Istoria pedagogiei româneşti” – 1941).

Ştefan Bârsănescu a fost şi a rămas cel mai remarcabil istoric al educaţiei şi pedagogiei, prin lucrarea din 1941 oferind prima sinteză a istoriei pedagogiei româneşti. Considera că popoarele se prezintă în arena mondială prin calitatea studiilor istorice, care sunt o mărturie a nivelului cultural atins de o colectivitate umană.

Pedagogia culturii are în Ştefan Bârsănescu, discipol al lui Eduard Spranger, cel mai important reprezentant român. Din această perspectivă, scopul educaţiei este personalitatea culturală, caracterizată de stăpânirea unui cerc larg de cunoştinţe, de capacitatea omului de a se devota binelui, adevărului, frumosului şi de a crea valori culturale. Conceptul de personalitate culturală îl includea pe cel de personalitate morală. Adevărul, binele şi frumosul sunt valori eterne, dincolo de timp şi spaţiu.

Ion Caraion

Ion Caraion s-a nascut la 24 mai 1923, in comuna Rusavat (azi Viperesti), satul Palici, judetul Buzau. Numele sau real este Stelian Diaconescu. La vârstă de 16 ani traducea volumul de poezii „Les fleurs du mal” a lui Baudelaire.

Intre 1935-1942 urmeaza cursurile Liceului „B.P.Hasdeu” din Buzau, unde, din 1941, impreuna cu Al. Lungu, redacteaza revista de poezie „Zarathustra”.

Debuteaza, in 1943, cu volumul de versuri „Panopticum” (Editura „Prometreu”); urmeaza cursurile Facultatii de Litere si Filozofie si lucreaza la ziarul „Timpul” .

Din 1945 este secretar general de redactie la revista „Lumea” (director G. Calinescu), iar in 1947 este numit sef de presa la Editura Fundatiilor Regale (directorul editurii: Al. Rosetti).

Editeaza impreuna cu Virgil Ierunca revista de poezie in cinci limbi „Agora”, in care publica prestigiosi poeti si eseisti din tara si strainatate (revista a fost interzisa). Publica doua virulente articole: „Criza culturii” si „Criza omului” in ziarul „Jurnalul de dimineata”.

Intre 1950 si 1955 face inchisoare, este dus la Canal si in minele de plumb de la Cavnic si Baia Sprie (in urma unei condamnari politice).

Pana in martie 1958 este redactor al publicatiilor „Limba si literatura”, apoi este condamnat din nou, pana in 1964. „Redebuteaza” in 1966 cu volumul de versuri „Eseu”.

Scrie si publica intr-un tempo uluitor pentru a „recupera” anii ce i s-au furat de inchisoare. In 1981 familia Caraion primeste azil politic in Elvetia si se stabileste la Lausanne, unde scriitorul editeaza revistele internationale „Don Quijote” si „Correspondence”. Se stinge din viata, la Lausanne, in 21 iulie 1986. În anul 1988 a fost omagiat postum la Sorbona. Din vastă să operă amintim: „Cârtiţa şi aproapele”, „Duelul cu crima”, „Frunzele lui Galaad”, „Bacovia. Sfârşitul continuu” şi traducerile din opera lui Marcel Ayme, Honore de Balzac, Al. Dumas, Ezra Pound

Ghica Pantazi

Ghica Pantazi (1831 -1882) , scriitor, politician, fiul Dimitrie Ghica şi al Măriei Câmpineanu. A copilărit la moşia bunicilor săi din satul Rușavăț. În acelaşi timp secretar de redacţie la revistă „Magazin istoric” şi secretar particular al lui Nicolae Bălcescu, a fost numit comisar de propagandă pentru judeţul Prahova în timpul Revoluţiei de la 1848. În această calitate la însoţit pe Nicolae Bălcescu la Buzău la 22 iunie 1848 când l-au întâmpinat pe diplomatul turc Talaal Efendi. Arestat după înăbuşirea revoluţiei, a fost exilat şi obligat să plece la Constantinopol şi apoi la Paris. A luat parte la Războiul Crimeei între anii 1853 -1856, ca locotenent în garda imperială, fiind decorat şi avansat căpitan. În 1858 a revenit în ţara şi între 28 iulie 1866 – 1 iulie 1867 este numit prefect de Buzău. A scris poveștiri române, teatru („Domnul Drumarescu”, şi „Nebunii în fata”) şi romanul autobiografic „Un boem român”.

Galerie foto