Obiective turistice în comuna Măgura

Rezervatii naturale

Pe raza comunei Magura se afla doua izvoare minerale. Primul cu apa sulfuroasa, bicarbonatata, clorurata, sodica, magneziana ( are o mineralizare de 1,449 g/l ), calciu, iar cel de-al doilea cu ape bicarbonatate, clorurate, sodice, calcice, magneziene,slab sulfuroase, hipoterme, cu mineralizare de 1,221 g/l. In zona satului Ciuta se gasesc aflorismente de ghips si sare, tot aici fiind si depozitate de piatra de calcar. In albia raului Buzău sunt depozite importante de agregate de rau ( pietrisuri, nisipuri).

Trasee turistice:

  1. Magura- sat Ciuta – Subcarpatii Buzaului – Dl. Ciolanu, Cerbului (540m alt)/raul Buzau – Schitul „Nifon” cu Biserica „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” 1762
  2. Magura comuna – Subcarpatii Buzaului – Valea Buzaului – Dl. Ciolanu, Cerbului (540m alt)/raul Buzau – Manastirea „Ciolanu” 1580 Icoane pictate de Gh. Tattarescu, Muzeul Crucii (Manastirea se afla intre com. Tisau sat Hales si com. Magura), Tabara de sculptura

Obiective turistice pe raza comunei Măgura

BISERICA ORTODOXĂ MĂGURA

Biserica Parohiei Magura are hramul Sfantul Ierarh Nicolae.Lacasul de cult a fost ridicat de credinciosii din parohie in anul 1885, iar de-a lungul timpului a beneficiat de ample lucrari de renovare si restaurare. Ultimele lucrari au fost demarate in anul 2000, fiind refacuta si pictura bisericii, in tehnica fresca.

MONUMENTUL EROILOR DIN MĂGURA

În faţa bisericii cu hramul “Sfântul Nicolae” într-o poziţie dominantă, se înalţă monumentul eroilor, un obelisc cu cruce în vârf, aşezat pe un postament în trepte, înconjurat cu lanţuri din fier. Pe faţadă apare inscripţia: “Acest monument s-a ridicat în cinstea eroilor neamului nostru românesc prin contribuţia credincioşilor parohiei Măgura şi a preotului Călin Constantin în anul 1994”. Lista cu numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale se păstrează în biserică.

SCHITUL NIFON (DE CALUGARI)

Schitul Sfantul Nifon a fost infiintat in anul 1811, de ierodiaconul Nifon de la Manastirea Ciolanu. Schitul a fost ridicat pe un teren donat de vataful Nitu Fintescu. Bisericuta cu hramul Sf. Nicolae a fost construita din lemn. Peste sosea, in fata schitului s-a zidit in 1856 biserica cimitirului .

O a doua biserica, mai mare, va fi ridicata in anul 1842, de clucerul Nicolae Pieleanu, ajutat de staretul Constantie cu soborul si alti credinciosi. Biserica din zid de piatra a fost terminata la 9 noiembrie 1845 si  sfintita cu hramul Sf. Pantelimon si Izvorul Tamaduirii.

Biserica din piatra, impozanta prin proportiile ei, in forma de cruce,este  compartimentata in altar, naos, pronaos. Altarul este luminat de o fereastra mare in fata si una mica pe stanga. In dreapta altarului s-a construit o camera pentru vesmantarie. Naosul primeste lumina de la cate o fereastra spatioasa amplasata pe fiecare parte a zidului, iar pronaosul care are un spatiu mare este luminat de cate doua ferestre pe fiecare parte a zidurilor. Toate ferestrele sunt prevazute cu grilaje metalice. Catapeteasma este din lemn sculptat iar pridvorul,complet deschis, este sustinut in fata de cate doua coloane de piatra asezate una langa alta pe dreapta si stanga, centrul fiind liber. Are bolta cu pictura veche, cu inscriptii scrise in slavona. Biserica are o turla mare deschisa pe naos in forma hexagonala, strapunsa de 6 ferestre foarte inalte. Pe pronaos sunt doua turle tot hexagonale, dar mici si fara ferestre. Turlele si biserica sunt acoperite cu tabla. Fatadele exterioare au un brau inconjurator superficial, simplu si sunt varuite in alb. In spatiul naosului si pronaosului pe fiecare parte este cate o firida mare.
Dupa secularizarea averilor in 1864, schitul a fost desfiintat printr-un ordin al ministerului.
La sfarsitul secolului XIX, in incinta schitului se va amenaja un spital de boli pulmonare. Schitul Sfantul Nifon este reactivat in anul 1990.
S-a reinfiintat mai tarziu, dar in 1960, urmarea decretului 410/1959, a fost inchis. S-a deschis din nou dupa revolutia din 1989.Peisajul din jurul schitului este parca desprins din povesti,este locul ideal pentru reculegere si meditatie

BAILE SULFUROASE

Tot la Nifon, în 1861, episcopul Dionisie Romano reamenajează băile sulfuroase de aici, cheltuind personal 500 de galbeni. El se adresă în 1862 Serviciului Sanitar din Ţara Românească, amintind că acestea ar putea servi cu succes oştenilor bolnavi, dacă s-ar construi special o clădire pentru ei, deoarece „este bine că alăturea edificiului de soldaţi religioşi să se aşeze un altul pentru soldatul aparatoriu al patriei, când acesta suferă fiziceşte”. Astfel, în anul 1868, generalul Davilla înştiinţa pe organizatorul lor că 49 grade inferioare din mai multe garnizoane au obţinut aprobarea să vină aici la tratament.
Băile erau cunoscute în toată ţara şi datorită asistenţei medicale deosebite, asigurată de un medic specialist italian, al cărui mormânt se află situat în stânga intrării în cimitir.

MĂNĂSTIREA CIOLANU

Mănăstirea Ciolanu, situată la aproape 40 km de Buzău, este amplasată într-un decor rupt parcă de realitatea cotidiană. Este înconjurată de păduri dese şi aproape neumblate, vecină cu Tabăra de Sculptură de la Măgura şi, mai ales, înveşmântată în linişte groasă, prielnică rugăciunii.

Impresionează prin intrarea impunătoare, prin cele două biserici construite la o distanţă de câteva sute de ani una de alta, în contrast cu micuţul cimitir în care odihnesc personalităţi marcante ale spiritualităţii creştine româneşti. Este cea mai mare şi mai de seamă mănăstire de călugări din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

Ciolanu este singura mănăstire din judeţul Buzău atestată documentar din secolul al XVI-lea. Pe locul actualei mănăstiri au existat, cu siguranţă, sălaşe de călugări pustnici, poate chiar şi un schit sihăstresc pe Dealul Ciolanu, în secolele XIV-XV, întrucât săpăturile care au fost făcute mai târziu, în secolul al XVI-lea, au scos la iveală oseminte străvechi ale pustnicilor care au vieţuit în acest loc, cu mult înainte de zidirea acestei biserici. De la aceste rămăşiţe umane vine şi denumirea de Ciolanu.

În secolul al XVII-lea, lăcaşul de cult de la Ciolanu a fost închinat Mănăstirii Dusikon din Rumelia, din nordul Greciei de astăzi, situaţie ce va dura până în anul 1813, când stareţul Paisie a scos, definitiv, aşezământul monahal de sub stăpânirea grecilor. Această închinare duce la pustiirea Mănăstirii Ciolanu. Rămâne astfel până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când unele izvoare atestă aici existenţa unor stareţi, Anania (1705) şi Mihail (1734). Cel care avea să reorganizeze mănăstirea, să-şi recapete strălucirea spirituală de altădată, este stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care a adus aici, în 1763, 12 călugări moldoveni şi munteni. În anul 2003, el a fost canonizat, ca urmare a repetatelor intervenţii ale Înalt Preasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Lăcaşul este menţionat ultima dată în Evul Mediu, în 1766, într-un hrisov domnesc. După aceasta, Ciolanu dispare aproape un secol din scrierile istorice. Pe la mijlocul veacului al XIX-lea, mănăstirea începe să capete iarăşi elan, prin nişte donaţii, dar şi prin eforturile unor stareţi destoinici, ajungând să deţină numeroase proprietăţi. De-a lungul timpului, sfântul lăcaş a suferit mai multe modificări, în special în vremea stareţului Antonie, în 1854, dar şi sub conducerea lui Ioanichie, în 1857. Pictura bisericii este deosebit de frumoasă, fiind realizată în frescă, de către monahul Elisei, în anii 1850-1855, şi renovată de G. Georgescu în 1885, iar în 1980, spălată de către zugravul buzoian Ion Potlogea.

În 1825, episcopul Chesarie al Buzăului începe ridicarea celei de-a doua biserici, cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”. Lăcaşul nou a fost sfinţit pe data de 25 aprilie 1828. Biserica a fost puternic afectată de flăcările incendiului care a izbucnit în 1855, ceea ce a necesitat ample lucrări de consolidare, ce au fost demarate în vremea episcopului Filotei al Buzăului (1850-1860) şi încheiate în anul 1862. Pictura, realizată iniţial de Nicolae Teodorescu, a fost refăcută integral tot de către acesta, în 1862. Ea a mai fost restaurată în 1934 de către pictorul buzoian Nicolae Şolescu şi în 1983-1984, după marele cutremur din 1977. Catapeteasma bisericii mari de la Ciolanu reprezintă o adevărată operă de artă bisericească, ea fiind înfrumuseţată în 1884 de către maestrul Gheorghe Tattarescu, nepotul lui Nicolae Teodorescu, cu icoanele Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul. Aceste icoane reprezintă şi în zilele noastre trei elemente emblematice pentru mănăstire. Ciolanu deţine şi o icoană bizantină, pictată la Athos, ce îl înfăţişează pe Sf. Gheorghe.

„Există o tradiţie potrivit căreia biserica veche de aici, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, ar fi ctitoria Doamnei Neaga, soţia lui Mihnea al II-lea (1585-1591), domnitorul Ţării Româneşti. Istoricul Constantin C. Giurescu combate însă această idee şi susţine că sfântul lăcaş datează din timpul lui Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577). Însă, de vreme ce nu există nici o sursă documentară care să ateste acest lucru, rămâne să credem calitatea de ctitor a Doamnei Neaga. De altfel, soţiei lui Mihnea al II-lea i se atribuie şi alte ctitorii: Mănăstirea Cislău şi Aninoasa, dar şi Schiturile Tisău, Lapoş şi Buda”, povesteşte părintele Serafim Jurcă, stareţul mănăstirii.

TABARA DE SCULPTURA DE LA MAGURA

Tabara de sculptura de la Magura, judetul Buzau, este unica in Europa

Tabara de la Magura este rodul stradaniilor depuse de autoritatile judetului Buzau si de Uniunea Artistilor Plastici din Romania si a avut, inca de la inceput, o conceptie unitara simbolica. Sufletul, organizatorul si liantul acestei tabere a fost sculptorul Gheorghe Coman. In 1970, cand a fost infiintata, urma sa marcheze cele 16 veacuri de atestare documentara a Buzaului. A fost programata ca vreme de 16 ani ,16 sculptori, mereu altii, sa vina sa lucreze in poienile Magurii.

Artiştilor nu li s-a impus o temă anume, lucru rarisim în epocă, fiecare creând în funcţie de blocul de piatră ce-i revenea prin tragere la sorţi. În cei 16 ani, în lunile august şi septembrie, pe dealurile Măgurii s-a sculptat intens, iar când fenomenul s-a încheiat, au ramas aici 256 de lucrări în piatră, pe care unii critici de artă chiar le socotesc capodopere. Faptul ca dupa 1990 poiana cu sculpturi a fost castigata de Manastirea Ciolanu, din apropiere, care o revendicase, nu le-a priit operelor in piatra, calugarii avand cu totul alte preferinte artistice decat chipuri cioplite.

In prezent,tabăra este gestionată de Muzeul de Istorie Judeţean Buzău, restaurarea ei a inceput undeva prin iulie 2007. Echipa de restaurare a fost coordonată de directorul adjunct al Muzeului de Istorie Judeţean, Ana Dicu şi consilierul artistic, Emil Pricopescu. Important este intregul peisaj, energia pe care o emana fiecare lucrare, intregul concept care a stat la baza acestei tabere de sculptură. Fiecare lucrare îşi are propriul mesaj, propria istorie.
Ca o curiozitate a locului, daca gustaţi subiectele paranormale, veţi fi satisfăcuţi pe deplin. In vecinătatea taberei de sculptură , la mai puţin de 200 de metri ,este o pantă unde gravitatia pare să o fi luat-o razna . Un autoturism lăsat pe liber, cu motorul oprit si frana de mană lasată urcă dealul ca si cum ar coborî, ignorand orice lege a fizicii.

FÂNTÂNA LUI MIHAI VITEAZU

Fântâna lui Mihai Viteazul este un monument ridicat în 1985 în satul Ciuta, comuna Măgura, judeţul Buzău, la aniversarea a 375 de ani de la trecerea lui Mihai Viteazul pe valea Buzăului spre Transilvania.
Monumentul se află chiar în locul unde domnitorul a poposit, împreună cu oastea sa, pentru o noapte, în octombrie 1599 şi a fost realizat de sculptorul George Coman, unul dintre iniţiatorii Teberei de sculptură în aer liber de la Măgura.
Monumentul este o construcţie amplă, din beton, orientată orizontal, de formă paralelipipedică, pe un postament masiv, placată cu plăci de piatră albă de Măgura, pe care sunt montate basoreliefuri având în plan central pe domnitorul Mihai Viteazul, cu securea în mâna stângă ridicată deasupra capului, încadrat de grupuri de oşteni călare. Deasupra figurii centrale este reprezentată emblema-efigie a celor trei ţări unite de marele domnitor. Pe spatele monumentului sunt realizate elemente florale stilizate şi montată o placă cu următoarea inscripţie: “Monumentul de faţă a fost înălţat din dorinţa cetăţenilor judeţului Buzău cu prilejul împlinirii a 375 de ani de la prima unire politică a ţărilor române Muntenia, Transilvania, Moldova, întru cinstirea marelui voievod Mihai Viteazul şi a glorioaselor sale oştiri în fruntea cărora în toamna anului 1599 a trecut pe Valea Buzăului spre Transilvania.”

BISERICA DIN CIUTA

În comuna Măgura se află biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din satul Ciuta, monument de arhitectură de interes național. Biserica este foarte modesta si decorata ca in povesti .Alaturi de bisericuta, o constructie cu  soclu alb de piatra si incapere din lemn ,se afla clopotnita.Ansamblul datează din anul 1762 si este inconjurat de mormintele localnicilor peste care troneaza vestitele monumente funerare executate de cioplitorii in piatra din Ciuta.

MONUMENTUL EROILOR DIN CIUTA

În faţa bisericii cu hramul “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, în cimitir, se află un monument în formă de cruce, cu coroană în jurul braţelor, de care se sprijină statuia unui soldat aflat în reculegere. Ansamblul este aşezat pe un postament care are la colţuri obuze din piatră. Inscripţia ne informează că “Acest monument s-a renovat pentru eroii din războiul de independenţă, eroii satului Ciuta din cele două războaie mondiale”, spre “Veşnica lor pomenire, Biserica recunoscătoare”. Monumentul este opera meşterilor Nicolae şi Ioan N. Ionescu, fiind donat de familia Stănciulescu. O inscripţie săpată pe spatele monumentului spune că, “Eroii satului Ciuta scrişi pe acest monument, a fost la iniţiativa veteranului de război, căpitan(r) Iancu N. Virgil”. Sunt înscrise pe monument numele eroilor satului din Al Doilea Război Mondial, în număr de 15.

Galerii foto