Despre regiune

Comuna Măgura

Comuna Măgura se află amplasată în centrul judeţului Buzău, în zona Subcarpaţilor de Curbură, pe partea dreaptă a Râului Buzău, în sectorul mijlociu al acestuia. Cuprinde 2 localităţi: localitatea reşedinţă de comuna – satul Măgura, satul aparţinător, Ciuta și cateva cătune incluse administrativ de primele două.

Situată în grupa sudică a Subcarpaţilor Buzăului (Istriţa-Ciolanu), are caractere locale specifice şi anume: contact brusc cu câmpia, masivitate, altitudini moderate şi zone depresionare tipic subcarpatice. Geomorfologia este tipică zonelor deluroase, având culmi largi şi două văi torenţiale principale.Tipurile genetice de roci sunt reprezentate prin marne, argile, calcare şi nisipuri de vârstă pliocena.

Mai multe informații despre Comuna Măgura

Istoric

Teritoriul judetului Buzău, leaganul culturii si civilizatiei romane, conserva vestigii care atesta existenta omului in regiune din timpuri imemoriale. Unelte si arme din oase sau pietre cioplite au fost scoase la lumina in cateva locuri pe teritoriul judetului, cat si obiecte ceramice din Neolitic si Epoca Bronzului apartinand Culturilor Boian, Gumesti si Monteom. Vestigiile din Epoca Bronzului au fost descoperite in regiunea de dealuri, care impreuna cu ruinele campului roman de la Pietroasele si ale altor cateva asezari dacice stau marturie a continuitatii vietii si civilizatiei pe acest teritoriu.

Concentrarea populaţiei în zonă s-a datorat și procesului de migrare a păstorilor transilvăneni, care au trecut Carpații pentru întinsele fânețe și pășuni ale zonei Măgura. Populaţia venită a format cătune pe lângă așezările umane și a ocupat versanții dealurilor alcătuind așa numitele tentacule din satul Măgura.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Pârscov al județului Buzău și era formată din satele Măgura, Ciuta și Unguriu, având în total 2270 de locuitori.   În 1931, satul Unguriu s-a desprins pentru prima oară și a format o comună de sine stătătoare.În 1950, comuna a fost inclusă în raionul Buzău, din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1968, a redevenit parte din județul Buzău, reînființat; tot atunci, comuna Unguriu a fost desființată și din nou inclusă în comuna Măgura. În 2004, satul Unguriu s-a separat împreună cu noul sat Ojasca și a format comuna Unguriu. Langa comuna Măgura se află o tabără școlară, tabăra Poiana Pinului, care se află langă mănăstirea Ciolanu și schitul Cetățuia.La Măgura s-a organizat, în perioada 1970-1986 tabăra de sculptură de la Măgura, un eveniment anual ce reunea studenți și absolvenți ai Academiei de Arte din București, precum și elevi la liceele de arte; sculpturile realizate în acea perioadă pot fi văzute pe pajiștile din preajma mănăstirii Ciolanu.

Zona Măgura – Ciuta s-a impus , din punct de vedere al activitatii economice inca din perioada feudalismului.  Economia locala a inceput sa se dezvolte pe specificul de zona: cresterea animalelor, pomicultura si mestesugurile. Preocuparile legate de cel din urma sector amintesc de dulgherie, tamplarie, rotarie, cizmarie, fierarie, cojocarie, dar si de arte cioplitului in piatra si olaritul. Fiind zona de tranzit, localnicii se ocupau cu negotul produselor proprii.

Istoria locurilor, păstrează urme din perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului (elemente ce aparţin Culturii Monteoru). Cele mai multe date şi referiri la zonă Magurei fac trimitere la perioada feudalismului din secolele XIV-XVI, în care aşezările omeneşti s-au constituit, cu prioritate, pe locul celor vechi. Satele s-au format că părţi ale Episcopiei Buzăului, astfel că în 1558 Comuna Măgură apare menţionată alături de metohul Parscov. Prin aceste locuri a trecut, spre Transilvania, Mihai Viteazul, care i-a împroprietărit pe mulţi localnici cu moşia Ciutei, ca răsplată pentru faptele lor de arme. Aşadar, mulţi dintre locuitorii zonei făceau parte din categoria ţăranilor liberi, moşneni. În amintirea acestui moment a fost ridicată Fântână lui Mihai Viteazul, grup statuar realizat de sculptorul Gheorghe Coman. 

Comuna Pârscov

Pârscov este localitatea de reședinţă a comunei cu același nume din judeţul Buzău, aflată în zona Subcarpaţilor de Curbură, în valea Buzăului. În componenţa comunei se află următoarele sate: Pârscov, Badila, Curcăneşti, Lunca Frumoasă, Oleşeşti, Pârjoleşti, Robeşti, Runcu, Târcov, Tocileni, Trestieni şi Valea Purcarului.

Mai multe informații despre Comuna Pârscov

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Pârscov era reședința plaiului Pârscov (înainte de unirea lui cu plaiul Slănic) al județului Buzău și era formată din cătunele Bădila, Lunca Frumoasă și Pârscov, având în total 5400 de locuitori. În comună funcționau o școală mixtă și 4 biserici ortodoxe. Pe teritoriul comunei actuale funcționau în același plai și comunele Robești și Târcov. Comuna Robești era alcătuită din cătunele Robești, Runcu și Stănilești.Comuna Târcov avea satele Gura Târcovului, Oleșești, Târcov și Trestieni.În 1925, comuna Robești fusese desființată și inclusă în comuna Târcov, împreună cu comuna Gura Aninoasei. Comuna Pârscov era inclusă în schimb tot în plasa Pârscov, avea o alcătuire asemănătoare (doar satul Pârscov fusese despărțit vremelnic în Pârscovu de Jos și Pârscovu de Sus, ultimul fiind și reședința comunei. În 1931, a fost temporar înființată comuna Lunca Frumoasă, fostele ei subdiviziuni, Curcănești, Pârjolești, Tocileni și Valea Purcarului, devenind sate de sine stătătoare ale acestei comune. În 1950, cele trei comune (Pârscov, Lunca Frumoasă și Târcov) au fost incluse în plasa Cărpiniștea a regiunii Buzău și apoi (după 1952) a regiunii Ploiești; în timp, comuna Lunca Frumoasă a fost desființată și inclusă în comuna Pârscov, iar comuna Târcov a fost desființată și împărțită între Pârscov și comuna Berca. Din 1968, comuna Pârscov face parte din nou din județul Buzău.

De cele mai multe ori, Parscovul este asociat cu targul saptamanal de marti, cu fabrica de cherestea  si de tigari a chinezilor si rareori, numai de catre ultimii mohicani iubitori de arta, cu numele marelui Vasile Voiculescu.

După cum bine se cunoaşte,noi romanii ştim sa ne cinstim eroii, astfel incat aproape in fiecare sat al comunei Pârşcov există câte un monument inchinat eroilor neamului.

Bădila. În cimitirul satului, lângă biserica cu hramul “Sfântul Nicolae”, se înalţă monumentul eroilor, din piatră, construit în anul 1922, de formă piramidală, cu elemente decorative florale. Deasupra inscripţiei este reprezentat un bărbat ce poartă căciulă şi scena Răstignirii. Inscripţia arată că, “Acest monument s-a ridicat în numele eroilor din Bădila căzuţi în campania din anii 1916-1918, cu iniţiativa pr. Dumitru Popescu şi a enoriaşilor săi spre memoria eroilor”. Numele acestora este înscris pe monument, dar sunt greu lizibile.

Lunca Frumoasă. Lângă şcoală se află monumentul eroilor, un obelisc cu cruce în vârf. O inscripţie ne precizează că, “Ridicatu-să acest monument în anul mântuirii 1935, în 18 ale lunii august, din iniţiativa Comitetului, cu concursul donatorilor şi al văduvelor de războiu”. Din comitetul pentru ridicarea monumentului, spune în continuare inscripţia, au făcut parte preotul Constantin Şerban, Dumitru Stătescu, Dumitru V. Mihalcea, Constantin C. Vrabie, Gheorghe F. Văduva şi Dumitru G. Popescu. Inscripţia de pe faţada monumentului spune că a fost ridicat drept “Cinstire şi veşnică pomenire eroilor din această comună morţi în războiul 1916-1918”, numele lor fiind înscrise pe monument, adăugându-se mai târziu şi cele ale eroilor morţi în Al Doilea Război Mondial.

 Pârscovul de jos. În partea din spate a cimitirului aflat lângă biserica cu hramul “Cuvioasa Parascheva” se află un monument de formă piramidală, în două trepte, cu o cruce în vârf, aşezat pe un piedestal de formă paralelipipedică. Monumentul este decorat cu steagul tricolor. Inscripţia ne spune că, “Acest monument a fost ridicat la 28 octombrie 1927”, în memoria “Eroilor din campania 1916-1918”. Monumentul a fost “Donat de noi Şărban Palcău şi Guţă Petrea în amintirea eroilor noştri fii, Palcău Ion şi Petrea C. Ion, soldaţi morţi la Mărăşeşti”. De asemenea, “Iniţiator şi donator” este şi “Sava C.N.Mihai, fost plutonier major, Regimentul 4 Artilerie.” La baza monumentului a fost construit un sarcofag din piatră ce poartă următoarele inscripţii: “Nu ne uitaţi” şi “Aici odihnesc trei eroi români căzuţi în războiul din 1916- 1918 în luptele de la Pârscov. Osemintele lor s-au descoperit în săpăturile ce s-au făcut pentru clădirea dispensarului şi s-au aşezat aici cu toată cinstea cuvenită la ziua eroilor, 6 iunie 1935, cu osteneala domnului Apostol Spătaru”. Nu se cunoaşte numele celor trei eroi.

Încă două monumente de genul se găsesc în satul Pârscovul de Sus şi Robeşti.

Pârscovul de Sus. În curtea bisericii cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” se înalţă un monument al eroilor, din piatră, de formă piramidală, pentru a cinsti pe “Eroii din parohia Pârscovul de Sus morţi în războiul pentru întregirea neamului românesc 1916- 1918”. Pe monument este reprezentată o hartă a României Mari, spre care se întinde o mână, ce arată spre îndemnul înscris pe hartă, “Păstraţi-o prin credinţă, muncă şi jertfă”. La baza monumentului, după inscripţia “Glorie eternă eroilor patriei”, sunt înscrise versurile: “Când ţara voastră v-a chemat/ Ca să apăraţi al ei pământ / Voi sânge şi viaţă aţi dat / Curajul vostru va rămâne sfânt / Şi-n veci va fi slăvit”. Numele eroilor sunt înscrise pe monument, mai târziu fiind adăugate şi cele ale eroilor din al Doilea Război Mondial. Pe postament se află o inscripţie care precizează că “Acest monument s-a ridicat prin stăruinţa mea….Constantin Stătescu….şi preotului Căpăţână în aprilie 1936.” În apropierea pârâului Sărăţel-Bălăneasa, pe malul drept, la 200 m aval de pod, se găseşte o cruce aşezată pe un postament masiv din piatră de Ciuta, ridicată de Comandatura de etapă germană de la Unguriu, pe locul bătăliei de la Pârscov din 29 noiembrie 1916. Inscripţia, în limba germană, arată că, “Aici odihnesc 20 de soldaţi germani din Regimentul 333 şi 30 de soldaţi români căzuţi pentru a lor patrie. 12 decembrie 1916. Ridicat de compania 4 de drumuri şi aparţinând batalionului 10 Erbach”, după care urmează iniţialele numelui meşterului. Nu sunt înscrise nume.

 Robeşti. În cimitirul aflat lângă biserica cu hramul “Naşterea Domnului” a fost ridicat, în anul 1975, un monument în formă de obelisc, din piatră, susţinut de un soclu pătrat şi un postament în trepte, decorat cu însemne ale armatei. Monumentul cinsteştememoria celor căzuţi în 1877-1878, pe “Eroii morţi pe câmpul de luptă în 1916-1917” şi “Eroii morţi pe câmpul de luptă în 1941-1944”.

Si daca tot am mentionat de eroii neamului, nu trebuie sa uitam nici de faptul ca Romania este o tara religioasa,nu exista localitate,oricat de mica ar fi,sa nu fie dotata si cu macar o biserica.Asa ca,comuna Parscov are in patrimoniu urmatoarele biserici:

Biserica Ortodoxa “inaltarea Domnului”, Olesesti, construita in anul 1867;Biserica Ortodoxa Parscovu de Jos, construita in jurul anului 1872;Biserica Ortodoxa “Sf. Dumitru”, Parscovu de Sus, construita in anul 1845;Capela Ortodoxa “Sf. Pantelimon”, din localitatea Parscov;Biserica Ortodoxa, din localitatea Robesti, construita in anul 1867;Casa de rugaciune Adventista, din loc. Robesti;Biserica Ortodoxa din localitaea Runcu, construita in anul 1852;Biserica Ortodoxa, din loc. Tarcov, construita in anul 1886.

Personalităti:

Vasile Voiculescu(n. 27 noiembrie 1884, Pârscov judeţul Buzău – d. 26 aprilie 1963, Bucureşti ), a fost medic, poet crestin, prozator şi dramaturg român. Colaborator al revistei Gandirea si membru al gruparii „Rugului Aprins“.

Vasile Voiculescuse naşte la 27 noiembrie 1884 in comuna Parscov Jud. Buzau ca fiu al lui Costache Voiculescu, gospodar cu stare, şi al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Începe şcoala în satul Pleşcoi în anul 1890. Încheie cursul primar la Buzău. Urmeaza studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” şi apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti. Preocupat de materialism, pozitivism şi evoluţionism citeşte pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin şi Spencer. Studiază opera lui Wundt, Höfding, Pierre Janet şi W. James, atras de psihopatologie şi de psihofizică.

Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influenţa benefică a poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie-n curentul tradiţionalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinaţia spre teluric şi elementar, sentimentul religios, sunt semnificate prin simboluri şi alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieţii pulsând în vegetaţia din jur, sufletul devine spaţiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Naşterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezenţe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.

Devine medic şi doctor în medicină la Bucureşti, ţine la radio o serie de conferinţe faimoase de medicină pentru ţărani, dar pasiunea pentru scris se amplifică, scriind şi povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, amândouă volume de povestiri; romanul Zahei orbul şi Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viaţa literară, iar din dramaturgie putem cita piesele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.

Comuna Unguriu

Comuna Unguriu este situată pe malul râului Buzău, la o distaţă de 18 km de municipiul Buzău, cu acces la drumul  naţional DN 10 Buzău-Braşov  şi la calea ferată pe ruta Buzău –Nehoiaşu, având  două staţii CFR: Unguriu  şi Ojasca.Comuna este compusă din doua sate:Unguriu si Ojeasca.

Mai multe informații despre Comuna Unguriu

Localitatea Unguriu apare sub acest nume pentru prima dată, în anul 1582, când Constantin Mavrocordat, printr-un hrisov, trece  satul   Unguriu    sub stăpânirea Episcopiei Buzăului. De asemenea, în anii 1604, 1621 şi 1739, prin alte specimene şi hrisoave, se face din nou menţiunea  existenţei satului  Unguriu.La mijlocul secolului al XVII-lea (1620) s-a  înfiinţat, deasupra izvoarelor de apă „Ciuciuri”, Mănăstirea Unguriu, călugării de aici   aducând multe servicii pentru români de peste munţi, din zona Săcele, localnicii dându-le denumirea  de ungureni.

Satul Ojeasca este  amintit prima data în anul 1715 când Luxandra Ierculeasa  donează  Episcopiei Buzăului o „sfoară” de moşie de aici.De menţionat că în perioada fanariotă, când, vremelnic, între anii 1805-1821, graniţa habsburgică a coborât la izvorul Ojeasca, mănăstirea Unguriu a fost distrusa, şi tot atunci a fost consemnat pentru a doua oara în documente satul Ojasca, cunoscut urmare zapisului întocmit de  domnitorul Mihai Logofătu, prin care vinde partea sa de moşie din satul Ojeasca Manastirii.În satul Ojasca a funcţionat o mină pentru extragerea cărbunelui (1882-1995) – în prezent zăcământul se află în conservare.Tot in zona Ojasca-Mierea este un parc de sonde al Schelei Berea; de asemenea, tot aici, se gaseşte o carieră de nisip argilos şi o balastieră de agregate de râu a Schelei Berca.

Comuna Viperești

Comuna Vipereşti se află în vestul județului Buzău, în Subcarpații de Curbură, pe valea râului Buzău, acolo unde acest râu primește afluenții Rușavățu și Ursoaia. Este străbătută de șoseaua națională DN10 careleagă Buzăul de Brașov. ComunaViperești este formata din satele Muscel, , Rușavăț, Tronari, Ursoaia și Viperești (reședința).

În urma cercetărilor arheologice, pe raza comunei Viperești au fost descoperite schituri rupestre din secolele XII-XV, iar în satul Rusavat au fost semnalate vestigii arheologice aparţinând culturii Monteoru (epoca bronzului). 

Mai multe informații despre Comuna Viperești

Satele Viperești și Muscel au fost menţionate documentar pentru prima dată, în anul 1534. 
La Rusavăț au fost descoperite urme de locuire din epoca bronzului. Satul Ursoaia ( cunoscut în trecut și sub denumirile de Ursească, Urseşti sau Ţigăneşti) este atestat documentar din anul 1733.  

În secolul XIX a fost amintită în comună prezența cetelor de moşneni. În toamna anului 1900, locuitorii din Viperești și Rusavat au organizat acţiuni de protest și ridicări la luptă împotriva autorităţilor, în urma adoptării unei legi noi ce prevedea mărirea impozitelor.  

Istoria locală consemnează la 1920, la Valea Frasinului o carieră de nisip, pietriş și pământ pentru cărămizi. Documentele vremii mentioaneaza și existența la Viperesti a unei Fabrici de culori naturale „ Victoria”, în noiembrie 1938. În acelaşi an, la Rusavat ia ființă un cămin cultural iar la Tronări, în mai 1941, s-a înfiinţat Bancă „Tarnaveanca” care a funcţional până în 1944.    

În timpul primului război mondial locuitorii comunei Viperești și-au adus o importantムcontribuţie materială și umană. La decretarea mobilizării generale, fiii Vipereștiului au fost înrolați alături de cei ai judeţului Buzău. Nici cel de-al doilea război mondial nu a trecut fărムa lăsa urme peste comuna Viperesti . Și la aceastムconfruntare mondială, fii Viperestiului au participat și unii dintre ei și-au pierdut și viață.Numele lor se gaseşte inscripţionat  pe monumentul ridicat în cinstea tuturor eroilor din satul Viperești.

Din poveştirile şi legendele bătrânilor se întelege cムunele sate componente al comunei au câte o legendă proprie.

O legendă spune că teritoriul cuprins între Gura Bascei şi Valea Lungă, Buda, Lăpuş şi Tisău, erau în posesia a doi fraţi şi o soră. Cei doi fraţi au intrat în conflict cu doamna Neagă şi au fost condamnaţi, pământul ce le revenea fiind confiscat şi dat unor călugări. Sora stăpânea moşia dinspre Iazul Crucii la vest de Viperești şi Izvorul Putna la est de Viperești. Se spune că aceasta era rea că o viperă şi de aici denumirea de Viperești. 

O altă legendă spune că numele Viperești vine de la existenţa în pădurile din comună a unui număr mare de vipere. 

A treia legendムspune cムun mare boier venea dinspre mănăstirea Ciolanu într-o calească, iar în dreptul Lacului fără Fund o viperă a ieşit in calea cailori ce trăgeau caleaşca, aceştia s-au speriat şi boierul cu cai şi caleasca au căzut în lac şi nu au mai fost găsiti. Oamenii care au povestit această întâmplare au numit locul Viperești.

Tronariul își are nume după îndeletnicirea oamenilor de a face din lemn ,,tronuri„ , adicムnişte lăzi din scândură, frumos sculptate şi cu mare măiestrie în care fetele îsi ţineau lucrurile pentru zestre . Se mai găsesc şi astăzi astfel de tronuri , dar în prezent lumea le foloseşte în gospodărie pentru a depozita cereale.

Satul Rușavăț îsi are numele de la boierul Rușavețeanu, om de bine din zonă , care a ajutat comunitatea săƒse dezvolte construind biserica şi şcoala la care aveau acces şi copii  oamenilor care îi lucrau pământul.